Medic Specialist Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă
„Pentru mine, chirurgia plastică și microchirurgia reconstructivă nu reprezintă doar o profesie, ci o pasiune prin intermediul căreia am oportunitatea de a schimba în bine viața pacienților.”
Pasiunea pentru medicină a început încă din copilărie, inspirat de tatăl său — ortoped — și de sora sa, medic neurolog. Primele contacte cu lumea spitalelor au avut loc în Insulele Mauritius, unde a copilărit și unde tatăl său practica medicina. A fost un context care i-a conturat devreme direcția profesională, iar ceea ce a urmat a fost un parcurs constant în slujba pacientului și a perfecționării continue.
Dr. Amit Beedasy este medic specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, cu o experiență de peste 15 ani în domeniu. Este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (2010), iar rezidențiatul l-a urmat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, sub îndrumarea profesorului Ioan Lascăr. A fost lector în cadrul Centrului de Training “Pius Brânzeu” din Timișoara și este coordonator al programului de turism medical al Clinicii Zetta, unde activează în prezent, alături de echipe medicale de top.
„Principalul meu obiectiv e să fiu alături de pacienți la fiecare etapă a procedurii și să le ofer rezultatele dorite, pentru a-și redobândi încrederea în sine.”
În cadrul parcursului său profesional, o influență importantă a fost colaborarea cu Dr. Dragoș Zamfirescu, în cadrul unor intervenții complexe de reconstrucție. Această experiență a consolidat expertiza sa în domeniul intervențiilor de mare finețe, care presupun atât precizie chirurgicală, cât și sensibilitate estetică.
În prezent, Dr. Beedasy își desfășoară activitatea în mai multe centre medicale de renume: Clinica Zetta, Clinica de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu, AFYA Clinik (Râmnicu Vâlcea) și în cadrul Asociației Zetta, unde operează pro bono cazuri dificile, din convingerea că medicina înseamnă și responsabilitate socială.
Educație și specializări:
- Licență în Medicină – UMF „Carol Davila” București (2010)
- Rezidențiat în Chirurgie Plastică – Spitalul Clinic de Urgență Floreasca
- Lector în cadrul Centrului de Training “Pius Brânzeu”, Timișoara
- Cursuri și specializări în:
▪️ Chirurgia sânului (Milano, Suedia – Motiva & VictoriaKliniken)
▪️ Chirurgia nasului (Bergamo)
▪️ Microchirurgie vasculară și a nervilor periferici
▪️ Chirurgia mâinii – AO (standard elvețian)
▪️ Estetică facială: Botox, acid hialuronic, MD Codes – Allergan
▪️ Lifting cervicofacial, augmentare pomeți și buze
▪️ Reconstrucții complexe cu lambouri (Anglia, Israel)
▪️ Participare la congrese internaționale de chirurgie plastică și reconstructivă
Dr. Amit Beedasy este un profesionist care îmbină precizia tehnică cu o viziune umană și estetică asupra chirurgiei.
Pentru el, fiecare intervenție este o colaborare autentică cu pacientul – bazată pe încredere, transparență și empatie.
La Clinica Doctor MIT, Dr. Beedasy aduce nu doar expertiză, ci și o filozofie medicală centrată pe oameni și transformare reală.